Cei o sută de la cazinou
text de Apollon Cristodulo
imagini de Apollon Cristodulo si Gabriel Puchiu
În a doua parte a anului 1951, un prim lot de deținuți politic de la Poarta Albă, deci de la Canal, este detașat la Constanța, pentru lucrări de refacere a edificiului Cazinoului, în mare măsură avariat după război.
Deținuți lucrând la un nou canal pentru a lega Dunărea de Marea Neagră.
Lotul care a lucrat apoi până la finalizarea lucrărilor din martie 1953 a fost compus din 100 de deținuți.
Între aceștia, arhitecții Constantin Joja și Ion Cristodulo, precum și inginerul constructor Ion Mărășescu.
Cum povestea participării acestora la refacerea edificiului era cunoscută doar prin propriile lor relatări și prin cele ale urmașilor, decenii de-a rândul a fost tratată de cei mai mulți ca legendă urbană.
Documente ale deținuților politic de la Canal - Poarta Albă / Cazinou
Însă, în 2020, la începuturile celei mai actuale restaurări a edificiului, a fost găsit în zidărie un petec de sac înscris cu numele a 16 dintre deținuții politic transformați în restauratori în zeghe, și când această listă s-a suprapus în parte cu lista de nume scrisă din memorie de fostul deținut Mircea Nicolae, în care erau pomeniți 59 dintre cei care
a reclădit Cazinoul, abia atunci subiectul a fost asumat istoricește și a devenit oficial și public.
Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc - IICCMER a dat tonul, începând cercetarea în vederea întocmirii unui raport privind acest inedit episod al detenției politice din România.
Acest Cazinou este lucrat de către deţinuţi politic din anul 1951 luna 31 Decembrie. Condusă de Arhitectul Jojea Constantin. Echipa de stucatori condusă de Rusu A. Ioan, Botoş Dumitru jud Arad, Jercău Constantin, Ciscău Gheorghe, Coraş Ionel, Sava Nicolae, Pop St. Ioan, Vlădescu Ilie, Hosu Petre, Hosu Ghegor, Voicilă Nicolae, Anastasiu Ştefan, Gorbovan Gh., Bamer Fidel şi Marton Iulius
Scrisoarea descoperită în 2020, menționând numele unor deținuți politic care au lucrat la Cazino.
Între timp, în 2023, au fost găsite în zidăria Cazinoului un al doilea bilet (al deținutului sas Marton Iulius, scris în limba germană), și alte dovezi ale muncii silnice, precum semnături ale deținuților pe grinzile acoperite de tencuială sau pe reversul unor elemente de ghips. Anul trecut s-au consemnat de asemenea mărturiile unor lucrători la o restaurare a Cazinoului din 1986, când s-au găsit scrisori ale deținuților politic din anii '50 în săcuți ascunși în cele patru globuri din colțurile acoperișului. Din nefericire, conform acestor martori, acestea au fost topite în cazanul cu smoală. Desigur, parte din aceeași categorie de dovezi, nu poate fi omisă Scrisoarea arhitectului Cristodulo către copilul său, un artefact magnific, care a supraviețuit detenției neverosimil, dar providențial.
Cutia de chibrituri care conținea scrisoarea prizonierului Marton Iulius.
Iubite prieten
care vei găsi aceste rânduri
Dumnezeu să te binecuvânteze.
Sunt aici ca deținut politic
din 1951, 16 iulie, până acum 1952, mai,
fiind zidar și dulgher la muncă.
Am fost condamnat la 3 ani
și de la 10 ianuarie 1949
viața mea este în mâinile Domnului,
căci liber nu voi fi prea curând.
Dar Dumnezeu este milostiv.
Cu salutări, Marton Iulius,
domiciliat la Cisnădie, lângă Sibiu
Scrisoarea lui Marton Iulius, descoperită în zidăria Cazinoului în martie 2023
În zilele când se redeschide acest Cazinou, deci în anul de grație 2025, în urma cercetărilor conjugate de până acum, au fost identificate peste 80 de nume ale meșterilor în zeghe care fac parte din istoria nemuritoare a inegalabilei perle de arhitectură de pe malul Mării Negre.
Ion Omescu, un poet ajuns la propriu în lanțuri, a descris misiunea de la Cazino astfel:
Aici vom înălța o catedrală/ cu sfinți subțiri și calzi de bunătate/ din aur stins și marmoră egală/ și dintre noi pieri-vor jumătate...
În poemul numit parcă inevitabil Manole către ucenici, el numea edificiul catedrală, un sanctuar clădit din propriile ruine, consfințind astfel
dimensiunea transcendentă a destinului de deținut politic. În timp ce zideau, ei, deținuții, și creau, iar în timp ce înălțau, se înălțau.
Desigur că în acele momente, cei prigoniți nu erau cu toții pătrunși de sacralitatea destinului propriu, mai degrabă, erau copleșiți de epuizare, de foame, de incertitudini, de exasperare... dar folosite ultimele lor energii la rezidirea mitologicului edificiu, foarte probabil din acest proces s-a hrănit și speranța propriei lor restaurări.
Retrospectiv privind, salvarea chiar a venit de la această combinație de catedrală cu roată a norocului, pentru că, în primul rând, toți cei 100 au supraviețuit lucrărilor și, după terminarea acestora, treptat, dar destul de curând, toți au fost – unii doar pentru un timp, după cum avea să se vadă – eliberați. Ceea ce nu înseamnă că au scăpat și de urmări, mai ales de cicatrici nepieritoare ale sufletului.
După ani, tatăl meu, deținutul Ion Cristodulo, tânăr arhitect și pentru 13 luni (până la finalizarea lucrărilor) coordonatorul lotului de la Cazino, – poate și pentru că mulți dintre camarazii de detenție îi ziceau Cristo – încă numea la rândul său Cazinoul într-un fel aparte: Chateau d'If... Un nume care în copilărie mă fascina, tocmai pentru că înțelegeam referința literară... Mai târziu însă am înțeles următoarele: spre deosebire de legendarul Cristo al lui Dumas, Monte Cristo, noul Cristo, deci Meșterul Cristo, n-a reușit niciodată să evadeze cu adevărat din fortul traumelor detenției. Crucea acestora va trebui să o care până la sfârșitul destinului său pământesc. Dar nu singur, ci împreună cu întreaga ceată a celor prigoniți în acele vremuri.
Unele dintre semnăturile din 1950/51 redescoperite în 2023.
Un alt deținut politic de la Cazino, Gheorghe Bobia, concluziona într-o mărturie ultimă, consemnată în 2009:
Noi vom muri și n-o să știe nimeni ce-am făcut noi acolo. Așa o să fie! Numai Dumnezeu știe dacă o să afle lumea de povestea noastră...
Strict cronologic, a avut dreptate: niciunul din cei o sută de la Cazino nu mai era în viață când s-a găsit petecul de hârtie care le atesta incontestabil istoria. Ultimul plecat a fost Mircea Nicolae, 2017. Iată însă că astăzi, povestea lor este liberă și se răspândește.
Dacă se privește imaginea în ansamblu, șantierul Cazinoului reprezintă doar un microepisod din istoria gulagului politic autohton. În România, între 1948 și 1964, în cadrul prigoanei declanșate împotriva celor care s-au împotrivit instaurării ideologiei bolșevice și a regimului politic aferent, sute de mii de dușmani ai poporului - după unii istorici, peste șapte sute de mii - au fost arestați și zdrobiți în 70 de închisori și 44 de lagăre de muncă. Zeci de mii - după unii istorici, peste 100 de mii - și-au pierdut viața în aceste împrejurări. Însumat, opozanții români ai totalitarismului au fost privați de libertate pentru peste două milioane de ani. În esență, o eternitate...
Completarea puzzle-ului: În 1986 și din nou în 2021, muncitorii și-au adăugat numele lor lângă semnăturile din 1951/52 - lăsând originalele neatinse.